În prezent – staÅ£iunea turistică cu cea mai rapidă dezvoltare de pe ţărmul Egeei
În Didim, la fel ca în întreaga Turcie, turismul a reprezentat unul din principalele mijloace de dezvoltare economică. Practic toate clădirile din oraÅŸ nu sunt mai vechi de 10-15 ani, iar majoritatea sunt destinate turismului.
Foarte populară printre turiÅŸtii britanici ÅŸi germani, aceÅŸtia ÅŸi-au întemeiat adevărate cartiere în Didim. Frecvent întâlneÅŸti pensionari britanici care stau aici din aprilie până până în octombrie.
Pe de altă parte, fiind o staţiune relativ nouă, este o destinaţie foarte populară printre turci. Astfel poţi regăsi atmosfera turcească tradiţională.
Altinkum
Zona plajei, numită Altinkum (Nisipurile de aur) este centrul distracÅ£iei. Sunt plaje publice, dar ÅŸi private, care se pot aglomera repede în mijlocul zilei, în ciuda caniculei. Pe promenada care străbate întrega plajă se găsesc restaurante, magazine, bazaruri, librării sau case de schimb.
Din port se organizează croaziere de o zi pe Marea Egee ÅŸi excursii pe insulele greceÅŸti din apropiere (Samos, Patmos, Chios, chiar ÅŸi în Rodos).
Recent a fost construit un port de agrement, D-Marina Didim, cel mai mare de acest fel de la Marea Egee. Yahturile ancorate aici sunt o privelişte deosebită, mai ales pentru cei ce visează să deţină o astfel de ambarcaţiune.
Milet, Efes, safari şi alte atracţii
Doar amfiteatrul a mai rămas din oraÅŸul antic Milet, însă acesta merită vizitat fiind la aprox. 20km de Didim. Situat pe ţărmul antic al Mării Egee, cauzele declinului acestei metropele greceÅŸti este cel puÅ£in curios: sedimentele depuse de râul Meander (Meandros) au astupat cu timpul golful, iar comerÅ£ul maritim ce asigura prosperitatea oraÅŸului a dispărut.
Mai spectaculoase sunt ruinele Efesului, cu celebra librarie a lui Celsus, aflate la 100km de Didim.
În apropiere se află oraÅŸul Selçuk, în care se regăseÅŸte cea mai veche moschee din regiune, moscheea Isa Bey (sec. XIII) ÅŸi o impresionantă cetate medievală. Tot în Selçuk se oganizează în fiecare iarnă tradiÅ£ionalele lupte de cămile.
Numeroase microbuze asigură transportul către localităţile apropiate, iar pentru distanţe mai mari sunt folosite autocare mari şi confortabile. De asemenea, agenţiile de turism mai serioase pot asigura transport personal către toate destinaţiile.
AgenÅ£iile de turism locale organizează excursii de o zi către destinaÅ£ii mai îndepărtate, cum ar fi Pamukkale, Bodrum sau Izmir.
Safariul, deÅŸi nu în genul celor organizate în Africa, este o activitate ce nu trebuie ocolită. Plimbarea într-un Jeep neacoperit pe dealurile din jurul staÅ£iunii reprezintă o adevărată aventură.
Shopping
În centrul comercial modern situat în mijlocul staÅ£iunii se pot găsi imitaÅ£ii ieftine ale brandurile celebre, dar ÅŸi produse originale, de calitate.
De asemenea se mai pot face cumpărături în cele două bazaruri, dar gama de produse este relativ limitată.